Soarele se juca printre crestele muntilor si imi schimba unghiul razelor intepate in viziera pe masura ce urcam spre el, inclinandu-o pe Toothless pe rampele abrupte din pasul senin. Vedeam cate un capat de rampa si haul de albatru si verde, dincolo de parapet. Senzatie intensa de aer curat si un pic frig. Crestele muntilor aveau cusme de zapada, in departare. Fierastraul muntos de piatra vazut in prima jumatate a panglicii ascendente de asfalt din trecatoare se ascunde privirii in doar cateva ace de par, ca un ultim spectacol oferit imaginatiei inainte de a incepe coborarea din Jaunpass.
Sunt nerabdatoare, mai am doar 30 km pana la Gruyeres. Inca vreo 50 pana la Lausanne. Pot trage de timp un pic dar as vrea sa fiu punctuala - i-am promis lui Micutzu ca incerc sa ajung pana in ora 18, mai apoi sa plecam la intrunirea lui de motociclisti. Si stiu cat de greu se merge fara autostrada. Se poate si repede, dar nu imi doresc. Vreau sa ma bucur de drum, sa-mi umplu ochii de albastru si verde. Balsam pentru suflet.
Peisajul montan se transforma progresiv intr-unul rural, inainte sa am timp sa ma dezmeticesc. Castelul Gruyeres pare ca se ascunde si mi-e teama sa nu il ratez. Intr-un final, cetatea medievala se apropie de mine din departari, cocotata maiestuos pe varful unei coline de unde poate privi nepasatoare furnicile care trebuie sa fi roit in jurul acestui musuroi de Mediu Ev al pamantului timp de sute de ani. Ce va fi fost oare pe aceste meleaguri cu o mie de ani in urma?
Sui in cetate pe un drum nu prea abrupt si sunt directionata spre o parcare de motociclete unde admir ceva dihanii absolut minunate. Timid, dintr-un colt, ma priveste o Honda CBF 1000 argintie. Nu a parcat langa restul, proprietarii de astfel de motociclete stiu eu ca sunt mai singuratici. La modul cel mai serios, nu am auzit de vreo intrunire a CBF-istilor in Romania. N-am iesit nici macar la o bere sa ne cunoastem.
In cetate ma asteapta crampeie de viata multicolora. Multe terase care umbresc chipurile turistilor ce se racoresc, tupilati in spatele cate unei halbe cu bere. Magazine mestesugaresti unde gasesti diverse. Mi-am luat o broderie in alb si rosu cu o cabana elvetiana.
Muscatele inrosesc pe alocuri albul casutelor. E forfota si viata, dar spiritul e turistic. Mi-as imagina intalnirea dintre o fata care merge sa scoata apa din fantana si un baiat-pastor, dupa lasarea serii. Fantomele unor astfel de intamplari sigur bantuie inca stradutele frumos pietruite, dand farmec locului. Dar toate astea le simti daca incerci sa faci abstractie de multimea de turisti, revarsati in mare parte din autocare venite de peste mari si tari.
Cativa motociclisti "de duminica", fara bagaje, ma fac sa ma gandesc la modestele posibilitati de plimbare prin imprejurimile Bucurestiului. Motivul pentru care m-am mutat pentru un an in Timisoara, sa vad si alte locuri. Cum o fi sa vii de acasa in weekend sa bei o bere "la Cetate", strabatand Jaunpass ca pe o banala Cheia? O placere scurta pe care am avut-o acum, in trecere, amestecata in multimea localnicilor cu 2 roti care strabat soselele de poveste din Alpii Elvetieni.
Pana sa ajung sa imi pictez clar in amintire un tablou al acestui targusor medieval, cu toate simturile (cum altfel?), timpul zboara in galop si imi dau seama ca vreau sa vizitez si Chateu Gruyeres. Un maraton de 30 de minute ar trebui sa fie suficient, imi zic in timp ce imi las cizmele moto sa alerge in directia dorita, carandu-ma pe mine imbracata in negru, cu tot echipamentul care atarna de posesoare ca de o motocicleta nereusita, cu 2 picioare in loc de 2 roti.
Mi-am spus ca urmatoarea motocicleta va trebui sa aiba sidecase-uri, in care sa imi pot lasa casca, jacheta si genuncherele. Aaa, aveam si tankbagul cu GPS si un rucsacel in spate. Sidebag-urile le-am lasat pe motocicleta, cu speranta ca nimeni nu va fi curios sa caute comori in teancul de bluze de purtat pe sub geaca, sprayuri de lant, cabluri de curent si alte povesti de leganat adultii dementi.
Ma adapostesc la umbra castelului. De fapt, mai mult un fel de conac strajuit de cateva turnuri de veghe. Loc in care trebuie sa fi respirat viata familii de nobili mai modesti dar cu siguranta scoliti fain, cu ochi care stiau sa aprecieze o pictura frumoasa si urechi care le indulceau fetele cu un zambet, in compania instrumentelor muzicale gingase. Tapiserii cu gust, care imi aminteau de povestea cu "La Dame a la licorne", multe portrete cu femei delicate sau oachese, barbati sobri sau ganditori si picturi cu scene cavaleresti si mondene, mobilier vechi, masiv, paturi cu baldachin... toate puneau imaginatia la lucru. Aproape ca simteai gandurile si emotiile sufletelor care s-au plimbat prin acele incaperi.
De pe terasa castelului se vede toata valea, inundata cu casutele fostilor tesatori, negustori, tarani, oameni marunti cu vieti simple care probabil abia asteptau, ca diversiune, sa mai urce din vreme in vreme in Cetate si isi priveasca viata dintr-o alta perspectiva.
La intoarcerea in parcare, ma astepta o surpriza. Un om nevoias (ai lor saraci arata un pic altfel decat ai nostri) isi plimba cainii prin iarba de pe pajistea alaturata. Micutele jivine pestrite erau de fapt o mica familie - mama, tatal si un pui. Trupurile lor se impleteau ca argintul viu prin iarba verde-smarald. Se jucau cu niste conuri de brad pe care le aduceau "aport" la stapan cu o bucurie de nedescris, de care nu consideri ca sunt capabile alte fiinte decat cele umane. M-au inclus in jocul lor si, pentru cateva momente, am uitat de timp. Blanita moale a puiului era inlocuita sub palma mea intinsa de blana mai aspra a adultilor, care nu se lasau mai prejos.
Ne-a intrerupt doar privirea dojenitoare a omului care ii chema indarat. O privire trista, care atarna greu deasupra ierbii, in total contrast cu fapturile vesele si pline de viata pe care le revendica. O privire care mi-a ramas in minte. Intorcandu-ma spre Toothless, mi-am pomenit ochii incetosati de apa sarata. Singuratatea poate fi uneori povara grea. Ne dorim sa fim noi cu gandurile noastre din timp in timp, dar cautam alte fiinte, fara sa ne dam seama. Scoasa din marea aceea de turisti impersonali, preocupati de ale lor, intalneam fapturi veritabile, ascunse ochiului neobisnuit sa le caute. Alt gen de solitudine. Pe care o cunosc.
Ma grabesc spre Lausanne, preocupata sa ajung la timp. Am la dispozitie o singura ora de serpuit prin localitatile mici cu limita de 50 km/h si politisti care pandesc cu pistolul-radar din boscheti, dupa cum zicea Micutzu.
Satul de caldura si dat jos de pe motocicleta mai mult decat i-ar fi convenit, GPS-ul a cedat nervos. Ruta desenata cu linie ingrosata a disparut ca prin magie iar dispozitivul incins nu putea fi nici macar inchis/resetat, fix cand am ajuns aproape de Lausanne. Il las cu toanele lui si il sun pe Cristi sa imi povesteasca cum ajung la el. Ma tin dupa indicatorul de Evian ca de firul invizibil al Ariadnei, ocolind Lacul Leman. Dupa vreo 5 km, GPS-ul bosumflat ca nu e bagat in seama isi revine in simitiri ca o domnisoara de pension inviata cu saruri si incepe sa functioneze corect.
Parchez motocicleta in fata casei cu pricina, in lumina portocalie a dupa-amiezii care o dadea spre inserat. Am intarziat nitel invartindu-ma pe drumuri si sunt nerabdatoare sa imi cunosc noii prieteni. Din casa iese sa ma intampine un barbat inalt, cu par lung, tatuaje si o privire blanda. Primitor, ca toti ardelenii, ma invita in casa unde ii cunosc sotia, pe Adriana. Genul de femeie a carei frumusete e una interesanta, completata armonios de personalitate. Si pe cea mica, un bulgaras blond si zglobiu de energie. Un copil foarte placut, prin faptul ca e tot timpul vesela. Cristi e vrajit de rasul ei, imi spune ca e cel mai frumos lucru pe care l-a auzit vreodata. Si il inteleg. Am sentimentul acela cald de "acasa", pe care il ai printre oameni frumosi.
Ne luam motoarele si plecam spre intrunirea moto Celtic's. Triumph-ul negru al lui Cristi il conduce cuminte pe Toothless spre adunarea motociclistilor, ascunsa pe un camp, printre lanuri de porumb despre care nici nu visezi ca pot ascunde crom stralucitor. Culegem de pe drum un alt prieten de-al lui Cristi, tot roman.
Ascultam concertul rock si ne incalzim la un foc de tabara. Fara bere, ca suntem cu motoarele. Membrii diverselor cluburi de motociclisti isi amesteca vestele cu insemne printre prieteni. Figuri aspre, serioase, brazdate de timp. Un fost motociclist (probabil), in scaun cu rotile...
Noul meu prieten le povesteste cunoscutilor ca am venit aici pe roti din Romania. Zambesc timid. Numarul de inmatriculare al lui Toothless e privit cu o usoara incruntare de cei care trec pe langa ea. Merg la standul de tricouri, vreau sa plec de aici cu o amintire. Vanzatorul ma priveste usor condescendent si imi spune ca nu au tricouri "de fete". Probabil ca arat ca o pasagera entuziasta. In cele din urma se gaseste unul pe masura mea.
Ne intoarcem acasa pe noapte si admir cu sufletul la gura, in goana vantului racoros de Septembrie de pe motor, o vale strajuita de munti si inundata de razele argintii ale Lunii. Imi doresc sa opresc clipa. As sta un pic in tacere, sa-mi ratacesc ochii si sa nu ma gandesc la nimic, dar e tarziu si noul meu prieten sigur vrea sa ajungem acasa.
Am pastrat totusi clipa cu mine, o am si acum. Doriti sa o vedeti? O parte din ea, ultima imagine de cand am plecat de la Celtic's Party... restul e la mine.
