Dacă m-ai întreba, aș ști să-ți povestesc atât de multe...
Ți-aș spune despre întinderile nesfârșite ale câmpiei, despre vântul care piaptănă deopotrivă părul aspru al spicelor de grâu și pe cel mătăsos al ierbii. Despre foșnetul frunzelor verii, șuierul dintre crengile goale ale iernii.
Despre vântul care se joacă prin haine, prin nări, blând sau dur, care poate deopotrivă să pedepsească și să aline. Despre vântul care mătură gânduri și poate să inspire.
Ți-aș povesti despre munți și măreția lor tăcută, despre curgerea ușoară a Dunării care alunecă în tihnă spre Deltă, asemeni unui om istovit care merge acasă.
Ți-aș spune despre aerul tare cu miros de pământ reavăn, verdeață și pădure atunci când plouă; despre fumul de frunze când treci printr-un sat uitat de timp; despre mirosul de flori de câmp și zăpușeală atunci când simți cerul de sticlă greu ca un clopot deasupra capului înainte de furtună.
Ți-aș desena apusuri de soare în toate culorile, văzduhuri nesfârșite spre care zbori molipsit de senin, curcubee pe sub care te strecori ca o furnică în drumul ei mărunt.
Ți-aș aprinde licuricii înghețați ai stelelor în candelabrul cerului dintr-o noapte friguroasă de Noiembrie, pe un drum singuratic unde sunetul motorului era singurul semn de viață care alunga stihiile.
Ți-aș arăta zâmbind siluete de vulpi curioase, umbre care se fugăresc, se așteaptă... Ai râde de-ai ști că am oprit să mut un melc din mijlocul drumului.
Ți-aș povesti despre oameni simpli și buni, oameni care se apropie cu drag de un drumeț obosit și oferă ospitalitate în schimbul unei povești. Oameni pe care nu îi observi aproape niciodată - vânzători, țărani, copii de pe marginea drumului... oameni în ochii cărora nu privești de obicei; de care ești conștient că există așa cum ești conștient de prezența copacilor dintr-o pădure. Oameni care știu să zâmbească nemaipomenit de sincer și frumos...
Ți-aș mai zice de drumuri, multe drumuri... de toate tipurile de asfalt și marcaje, despre recunoștința față de oamenii care le-au pus acolo să te ghideze când erai foarte obosit. Despre sandwich-uri mâncate simplu, așezat pe o bordură și cafele mult-așteptate la margine de drum. Despre bucuria de a merge împreună cu un șofer necunoscut pe un drum pustiu, om pe care nu îl vei cunoaște vreodată dar pentru care ești recunoscător că ți-a ieșit în cale când începuse să-ți fie teamă.
Ți-aș spune despre întinderile nesfârșite ale câmpiei, despre vântul care piaptănă deopotrivă părul aspru al spicelor de grâu și pe cel mătăsos al ierbii. Despre foșnetul frunzelor verii, șuierul dintre crengile goale ale iernii.
Despre vântul care se joacă prin haine, prin nări, blând sau dur, care poate deopotrivă să pedepsească și să aline. Despre vântul care mătură gânduri și poate să inspire.
Ți-aș povesti despre munți și măreția lor tăcută, despre curgerea ușoară a Dunării care alunecă în tihnă spre Deltă, asemeni unui om istovit care merge acasă.
Ți-aș spune despre aerul tare cu miros de pământ reavăn, verdeață și pădure atunci când plouă; despre fumul de frunze când treci printr-un sat uitat de timp; despre mirosul de flori de câmp și zăpușeală atunci când simți cerul de sticlă greu ca un clopot deasupra capului înainte de furtună.
Ți-aș desena apusuri de soare în toate culorile, văzduhuri nesfârșite spre care zbori molipsit de senin, curcubee pe sub care te strecori ca o furnică în drumul ei mărunt.
Ți-aș aprinde licuricii înghețați ai stelelor în candelabrul cerului dintr-o noapte friguroasă de Noiembrie, pe un drum singuratic unde sunetul motorului era singurul semn de viață care alunga stihiile.
Ți-aș arăta zâmbind siluete de vulpi curioase, umbre care se fugăresc, se așteaptă... Ai râde de-ai ști că am oprit să mut un melc din mijlocul drumului.
Ți-aș povesti despre oameni simpli și buni, oameni care se apropie cu drag de un drumeț obosit și oferă ospitalitate în schimbul unei povești. Oameni pe care nu îi observi aproape niciodată - vânzători, țărani, copii de pe marginea drumului... oameni în ochii cărora nu privești de obicei; de care ești conștient că există așa cum ești conștient de prezența copacilor dintr-o pădure. Oameni care știu să zâmbească nemaipomenit de sincer și frumos...
Ți-aș mai zice de drumuri, multe drumuri... de toate tipurile de asfalt și marcaje, despre recunoștința față de oamenii care le-au pus acolo să te ghideze când erai foarte obosit. Despre sandwich-uri mâncate simplu, așezat pe o bordură și cafele mult-așteptate la margine de drum. Despre bucuria de a merge împreună cu un șofer necunoscut pe un drum pustiu, om pe care nu îl vei cunoaște vreodată dar pentru care ești recunoscător că ți-a ieșit în cale când începuse să-ți fie teamă.
***
Ți-aș spune câte și mai câte... dar prefer să tac și să ascult despre ce ai mâncat la micul dejun, despre mărunțișuri, copii și probleme de zi cu zi; despre întâmplări cu rude, pentru mine doar necunoscuți... Te ascult pentru că știu că îți face plăcere, pentru că asta e viața ta, pentru că avem vieți diferite și sunt întotdeauna curioasă să înțeleg și alte puncte de vedere. Te ascult pentru că te respect.
Nu mă oprește nimic să încep și eu să povestesc, dar citesc în ochii tăi că drumurile mele nu te interesează, că nu ai înțelege, că nu ai vrea... Nu are sens.
Nu mă oprește nimic să încep și eu să povestesc, dar citesc în ochii tăi că drumurile mele nu te interesează, că nu ai înțelege, că nu ai vrea... Nu are sens.
Așa că prefer să tac și să ascult. Să nu crezi că nu am nimic de spus... dar tăcerea mea e mare învolburată care își sparge de țărm valurile propriilor povești. Povești pe care nu le auzi fără să vrei să le afli... și rămân nespuse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu