Singura prin Europa - ganduri de inceput de drum...

Deschid ochii in lumina cenusie a zilei abia incepute, ce se ingana cu noaptea si se prelinge in camera prin fereastra deschisa. Trupul mi se strange sub cearsafurile subtiri... e sfarsit de August si sunt probabil printre putinii razvratiti care se incapataneaza sa creada ca e vara. 

Inca prinsa in lumea oniricului, ma sprijin anevoie intr-un cot si ma rasucesc sa privesc afara pe fereastra. Ma intorc pe partea cealalta plonjand inapoi in perna si primul gand care imi vine in minte in poezia zilei proaspat incepute este... "Unde naiba plec eu singura pe vremea asta?"

Ploaia pare inevitabila; mai primesc si un SMS de la ai mei sa imi aman plecarea ca "e cod galben de ploi". Asa zice la TV. Ma gandesc la combinezonul de ploaie proaspat cumparat si abia astept sa-l testez. Dupa 3 ani de motociclism, instinctul de conservare mi-a invins incapatanarea si am cumparat unul, dupa atata vreme in voia elementelor naturii... Abia astept sa rodez noile cauciucuri touring cu care tocmai l-am incaltat pe Toothless, dragonul meu pasnic de metal care ma poarta cuminte in toate cele patru zari de doi ani (si cateva zeci de mii de km) incoace...

Am toate bagajele adunate, doar sa le pun in rucsac si gentile laterale. Am facut o revizie amanuntita la motocicleta si m-am gandit la tot ce nu a fost schimbat, tot ce ar putea ceda pe drum, in intervalul de 5000-6000 km pe care vreau sa ii parcurg in 2 saptamani (ultima din August si prima din Septembrie, singurele pe care le pot lua impreuna- am voie sa imi iau liber maxim o saptamana pe luna de la serviciul actual). Am bifat aproape toate punctele din checklist, plus alte idei care mi-au venit pe parcurs. Nu am schimbat becurile. Sunt aproape sigura ca nu am uitat nimic altceva... dar sunt sigura ca drumul ma va contrazice. Si pregatita pentru asta.

O tura pana in Elvetia. Merg si in Franta, pana la Mont Blanc de fapt. De una singura. Hotarata cu fix o saptamana in urma, cand planurile de a pleca impreuna cu prietenii din Timisoara in Croatia au picat pentru ca unuia dintre ei i s-a stricat motorul pe ultima suta. M-am organizat cu sufletul la gura, anticipand cu infrigurare ca era ultima sansa pentru un Eurotrip pe anul asta. Si nu se putea fara...

Nu am fost cu gandul la Croatia inca de la inceput, ceva imi spunea ca nu se va concretiza. Nu eram decisa, voiam o tura mai lunga. Si sa nu plec singura. Desi am facut multe ture lungi prin tara singura si m-am intors tot singura cu un an in urma din prima mea tura prin Europa pana in Franta (pentru ca am vrut sa ma intorc pe alt drum)... se pare ca nu am reusit sa imi inving toate temerile. Cu atat mai mult e acum momentul...

De ce singura? Nu te plictisesti asa? Ma intreaba toti cunoscutii. Prietenii nu ma mai intreaba, ei stiu deja. 

Calatoria cu motocicleta e pentru mine o experienta individuala foarte puternica, de la care pot face compromisuri doar cand merg cu prietenii apropiati. Care sunt putini si nu pot fi receptivi de fiecare data cand ma ia pe mine dorul de duca. Lucru care se intampla des - din februarie nu am stat niciun weekend acasa... 

Sunt libera sa plec oricand. Si profit din plin de aceasta perioada a vietii. Sunt constienta de faptul ca nu voi fi mereu pe drumuri. Dar momentan am in mine o sete de nestavilit. De a vedea, de a inghiti distante, de a cunoaste... Poate se va schimba, poate nu... cine poate sti? Acum, in momentul asta, e ceea ce ma face fericita. Mai departe? Viata nu inceteaza sa ma surprinda cu rasturnari spectaculoase de situatie. 

Imi place sa am ritmul meu - sa zbor pe anumite portiuni si sa le savurez pe altele, sa opresc oricand doresc sa fac fotografii sau imi vine o idee de cadru, fara a incomoda alti posibili tovarasi de drum. Sa fac un ocol sa mai vad ceva. Uneori vreau sa ma gandesc la ale mele, plec ingandurata si ma linistesc pe drum. Nu simt nevoia sa vorbesc cu nimeni. Nu imi plac discutiile de dragul discutiilor, iar prietenii stiu asta. Putem sa tacem impreuna si sa fie cea mai frumoasa "conversatie". In lipsa lor, pot tacea si de una singura...

Tura in Elvetia nu va fi una solitara... mi-am facut traseul in asa fel incat sa vizitez cat mai multi prieteni si fosti colegi care s-au mutat de ani buni din tara. Aproape la capatul fiecarei zile ma asteapta cineva... cu o casa, cu o vorba buna. Dau la schimb un mic dar de pe drum si o poveste.

Nu ma pot razgandi. Odata ce imi pun un loc in minte, tot ceea ce fac ma poarta inconstient intr-acolo. Inchid ochii si kilometrii mi se deruleaza in vis, curg pe sub stresinile pleoapelor si se impletesc cu umbrele drumurilor nesfarsite, necunoscute, intr-un dans infinit... calatoria mentala incepe mult inainte de calatoria fizica efectiva. Si odata cu primele rotatii ale cauciucului pe asfalt sub povara celor 220 kg ale dragonului de metal plus rider plus bagaje, vechile temeri se macina si ele, una cate una. 

Nu cred ca exista situatii fara iesire. Asta e curajul meu de cursa lunga. Impreuna cu o vointa pe care o pot considera o persoana separata. Uneori mai tare decat mine, ma ia de umeri si ma indeamna inainte... 

Ma gandesc la asta in timp ce imi leg bagajele pe motocicleta... soarele a iesit, ziua se anunta frumoasa. Ma intalnesc cu doi prieteni la jumatatea drumului si o prietena draga ma asteapta in Timisoara...