Despre cum să te întorci mereu acasă...

Nu pot continua să împletesc firul poveștii despre tura în Elveția fără să îmi amintesc de toate simțurile și modul în care m-au ajutat și mă ajută mereu să mă întorc din călătorii. În minte mi se derulează continuu imagini, mirosuri, mă las în voia vântului, mă înfior în răcoarea serii sau îmi încordez voința să tai prin vălul de căldură insuportabilă. Și calculez, mereu calculez drumuri, traiectorii, obstacole. Indiferent de destinația aleasă, drumul mă duce de fapt acasă. 

Lăsând la o parte ideea dragă mie cum că "acasă" ar fi de fapt o stare de spirit și nu un loc, în spatele pasiunii mele pentru drumuri și povești stă un instinct de supraviețuire gata să sfâșie cu dinții orice circumstanță care are potențialul de a nu mă mai aduce acolo unde poveștile sunt așteptate să fie zise, acolo de unde încep alte și alte drumuri...

Când începi să mergi cu motocicleta nu știi nimic. "Pe vremea" când am făcut eu școala, se dădea examen doar în poligon. Ruleta rusească. M-am trezit cu o bucată de plastic roz și o dihanie de metal pe care nu știam să o manevrez de fapt în trafic și mă simțeam "carne de tun". Am încercat să îmi conturez în primă fază o idee timidă despre ceea ce ar trebui să însemne mersul pe motor. Din cărți, tutoriale, filmulețe și păreri de la alții. Multe păreri, unele contradictorii, din care nu știi ce să alegi ca și începător. 

Nu scriu pentru a da alte sfaturi pentru începători. E plin Internetul de articole în acest sens, și o spun probabil mult mai bine decât aș putea eu. Aș vrea să subliniez doar nevoia de a-ți găsi steaua proprie în acest Univers al posesorilor de 2 roți. Fără clișee, fără ipocrizii, fără dorința de a demonstra altcuiva... orice. Oamenii se apucă de motociclism din motive la fel de diferite ca și ei. Dacă te-ai suit pe motocicletă pentru tine și nu îți pasă cât de bine "dai" în fața lumii, trebuie să știi să alegi din mulțime oamenii care au aceeași scânteie în ochi. Și să îi ții aproape. 

Nu există o rețetă clară și fiecare motociclist cu experiență are alt stil, alte idei, alt mod de a vedea lucrurile. Unul care l-a ajutat pe el până acum să ajungă întreg acasă, potrivit personalității și aspirațiilor lui. Dar care s-ar putea să nu funcționeze la tine. Când te sui pe motor și ești la început, ideea e să supraviețuiești suficient cât să ajungi să ai stilul tău. Și pentru asta, "furi" ceea ce îți rezonează din sfaturile celor care au supraviețuit. Și uiți tot mai des să te dai jos din șa...

Nimic nu se compară cu numărul kilometrilor petrecuți efectiv în șa. Nicio carte, niciun tutorial nu poate suplini experiența. Poți discuta ore întregi despre motociclism fără să evoluezi aproape deloc. Mi se pare foarte important să investești într-un echipament de calitate, într-o motocicletă care să nu îți facă prea multe surprize tehnice. Dar cea mai bună investiție sunt banii băgați în rezervor. 

Benzină, benzină și iar benzină... și limite împinse, pe cât posibil. Nu ai mers niciodată la temperaturi sub 15 C, prin torențială cu vânt în rafale, offroad, pe noroi, prin apă? Ai încercat toate tipurile de vreme, de drumuri? Dar toate tipurile de stări de spirit... ale tale, bineînțeles? 

Dacă nu ai făcut toate astea, ai toate șansele să supraviețuiești și să ajungi să le povestești nepoților cum te plimbai cu motocicleta. Dar dacă le faci, riști să înveți despre tine lucruri nebănuite, să ajungi în locuri în care nu credeai că e posibil, să îți dezbraci atât de tare sufletul încât să nu te mai sperie aproape nimic. Dacă faci toate astea, riști să trăiești o viață de poveste. Cu poveste.

***

Stilul meu de mers e, într-un singur cuvânt, defensiv. Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la un prieten drag cu multă experiență pe 2 roți, a fost: "Consideră-te invizibilă. Nimeni nu îți va da prioritate". Așa că merg în așa fel încât să nu ma bazez pe alții. Eu sunt singura persoană responsabilă pentru viața mea.

Din acest motiv, nu am pus niciodată accent pe un echipament colorat sau o tobă gălăgioasă. O ard "Ghost Rider" îmbrăcată în negru, pe o motocicletă neagră cu tobă stock pe care nu o aud nici eu torcând la viteze mari. Apar și dispar în trafic, fără să incomodez și fără să îi forțez pe ceilalți participanți la trafic să frâneze brusc ca să mă evite. Și da, încă trăiesc.

Nu croșetez printre mașini, stau în coloană dacă nu am loc să mă strecor printre mașinile oprite la semafor, acord prioritate și mulțumesc atunci când mi se acordă. Fără să o aștept, însă. Nu îmi forțez norocul mergând printre mașini în mișcare. Caut în general să mă eliberez, să scap de mașinile din jur, să nu risc să fiu făcută sandwich. 

Nu stau în unghiurile moarte ale mașinilor. Așa cum spunea și bunul prieten Marius Băcilă de la Rider Academy, "de cele mai multe ori accelerația, și nu frâna, este ceea ce te scoate din situații dificile". Pe măsură ce progresezi, devii mai puțin speriat și cu mâna veșnic pe frâne. Începi să te joci cu dihania de metal de sub tine în moduri care te fac să îți dai seama că evoluezi.

Un alt sfat care a devenit unul dintre principiile mele de bază este "always search for a way out". Când conduci, calculezi traiectorii, posibilități. Încerci să anticipezi, să îți dai seama daca TIR-ul va mușca din curbă, dacă mașina va scoate botul de pe străduța laterală, dacă X5-ul se va arunca în depășire fără să te vadă. Mă joc cu poziționarea pe bandă, mă dau pe dreapta când văd o coloană lungă de mașini pe contrasens. Chiar dacă ar țâșni o mașină dintre celelalte, eu voi fi deja într-o poziție din care îmi va fi mai ușor să iau o decizie care să mă avantajeze. 

O afirmație destul de controversată în care cred cu tarie este că "motociclistul are întotdeauna o parte de vină într-un accident". Chiar dacă nu ți s-a acordat prioritate, trebuia să poți să anticipezi. Să mergi cu viteza potrivită, corelată cu nivelul tău de experiență, cât să poți frâna/evita în siguranță. Dacă nu ai putut face asta, o parte din vină îți aparține. Vina de a-ți fi supraevaluat nivelul de pricepere în a struni calul de metal de sub tine. 

În momentul în care te aștepți la absolut orice deși situațiile din trafic sunt în permanență noi, reușești să identifici câteva tipare de comportament. Știi că mașina care merge încet și aparent absent conține un șofer care vorbește la telefonul mobil. Știi că un câine de pe marginea drumului are șanse mari să îți sară sub roți. Știi că mașina care scoate botul de pe o străduță fără vizibilitate nu te-a văzut și deja ți-ai mutat motocicleta cât mai aproape de axul drumului, ca să crești timpul în care ar putea ajunge la tine dacă își continuă mișcarea. Și accelerezi. Ajungi treptat în momentul-cheie în care, dacă ar pica un avion în mijlocul străzii, mintea și trupul tău ar fi pregatite să confere o altă traiectorie motocicletei. Fără să fii surprins. 

Oamenii caută mereu cu înfrigurare să se asigure că sunt situații în care "nu se putea face nimic". Caută vinovați, "moarte conservarilor" și marșuri de conștientizare a existenței motocicliștilor în trafic. De ce ar trebui să te sperie perspectiva că ai în tine tot ce trebuie pentru a te întoarce în siguranță acasă? Trebuie numai să vrei să privești înăuntrul tău. Faceți cunoștință, acolo e prietenul tău cel mai bun. Cel care te va scoate din orice situație, într-un fel sau altul. De tine depinde cum.

***

Dupa 3 sezoane și aproape 50000 km în șa fără incidente majore, fără nicio entorsă/fractură, încă mă consider începatoare. Pe masură ce învăț, îmi dau seama câte lucruri mai am încă de învățat.

O concluzie? Închide această pagină de browser. Îmbracă-te corespunzător. Încuie bine ușa. Încalecă, răsucește cheia în contact... restul e poveste.